După o zi cu activităţi administrativ-kamikaze dar necesare ,ies cu Miţa pe faleză.Zi frumoasă, mămici cu bebeii la soare,puştiuleţi fericiţi işi aranjează reciproc freza cu cate o lopaţica plina de nisip,ceva exchibiţionism sexual pe cate o bancă,[măi,luaţi-vă o cameră !],pensionari amorţiţi,apatici si noi ,aştia cu patrupezii la şpaţir,cunoştinţe vechi.
Prea frumos,suspectă situaţia,deci unii se simt obligaţi sa ne readuca la realitate.
Pe malul opus se dezlanţuie apocalipsa.Băieţii probeaza staţiile pentru marele eveniment cultural de sămbata seara,de obicei un concert trăznet cu vedete de talie suburban-mondială,manele, manele + inevitabilul foc de artificii de la miezul nopţii.
Eufemistic spus “probeaza”, de fapt emit onomatopee cîh-cîh asezonate cu celebrul fachiu,totul la intensitate maxima.
Trepidează faleza,cade frunza din copac , bebeii scâncesc spontan şi in corpore,sau urla ,fiecare după vârstă şi capacitate toracică,patrupezii se lipesc instantaneu de rădacina vre-unui boschet sau iau atitudine apucaţi de streche şi o tulesc pe alei,amorezii urla şi ei fachiu,măcar ăştia sunt motivaţi şi nici nu şiu exact dacă nu se adresează partenerilor,că la ureche nu le-o mai pot cânta.
Începe inutilul exod general spre zone mai calme,geaba,răsuna valea de la Bumbeşti la Livezeni.
Şi-o pornim căţel,purcel .Gata,parcă la un cot de Mureş mai ferit ,timpanele trepidează acceptabil, începem să ne auzim între noi.Relativ,dar comunicam binişor prin semne. Foarte necesar pentru că locul e invadat de Biţi-Boy,nu e voie dar cui îi pasă.Au jucării tari,texte asemenea.Acrobaţi,ce-i drept, [Dom Primare,cand le faci un loc al LOR ?],insa populaţia e in deruta.Nu şti de unde apar si cand te iau pe ghidon...
Mămicile ,bunicile strang rândurile,restul consolăm patrupezii derutaţi şi-i ţinem aproape.
Vladuţ-am -trei- ani scapă lângă un grup, interesat de meşteşugeala la o roată de biţă.Alungat cu şuturi la propriu revine langa Buni,făra regrete şi cu un refren pe buze...fachiu roată ,fachiu...fachiu.
Saltă fericit de pe un adidas cu licurici pe celalat şi se bucura de noua achiziţie verbală.Poate nici nu e nouă,doar şi-a reamintit-o.Buni nu intervine,cred că e deja imună.Sau măndră de intelighenţia pruncului.
Deja mi-e lehamite,virez cu Miţa spre casă.
O alee mai la vale ,ghinion. Spaima parcului,potaia agresiva si veşnic fără lesă a paparudei bine tencuită si care la peste juma de secol trăit in ţara asta refuză sa comunice în “rumoneşte”.
N-apuc să-mi încarc patrupeda in braţe , ceea ce facem toţi la apariţia potăii ,că Miţa e deja sub colţi dihaniei.De data asta ghinionul ei, ii troznesc o poşetică in căpăţâna in aplauzele asistenţei şi regret ca n-am luat geanta cea de toate zilele. 3-4 kg .Efect nesperat,nu se repede şi la mine,probabil aveam caninii mai vizibili. Paparuda consternata de prima disciplinare a potăii dumisale mă fachiueste pe ungureste ...Mârâie si latră în rănd cu potaia,dar stă la locul ei.Îi promit o
baie in Mureş dacă mai întalnesc dihania fără lesă.Mai receptez din urma ceva înjurături.
Biţi-boii comentează pe bordura...fachiu,ce i-a tras-o malamutului...
Plec .Gata circul,ajunge pentru o plimbare. Haltă la magazinul din colţ,să-mi clătesc creierul şi să -mi fac cumpărăturile.
Unde esti tu Murphy ! La intrare parchează un fel de dric cu ferestre ceţoase si multe accesorii nichelate .Draivărul lasă maneaua să inunde strada, dă buzna peste noi toţi şi vrea Cola şi ţigari.Îi încap sub cot,dar deja mi se fâlfâie.Întreb scurt dacă pot să-i donez ceva parale pentru ochelari sau dacă nu cumva am devenit invizibilă.Nu pricepe din prima,aşa că ii dau lamuriri suplimentare.Gorila tace,lumea chicoteşte, unul ,altul, incep să-l ia la refec.
Pleacă ,strecurandu-mi la ureche ...fachiu.De la volanul dricului personal aruncă o privire asasină .Îmi indrept ochelarii pe nas aşa cum o fac in cazuri de excepţie.Cu pumnul strans si degetul mijlociu in extensie...
Pana seara târziu în minte mi-a ramas precocele Vladuţ....si un leit-motiv.........f......f......f..........f.............f................f..............
Viitor de aur tara noastra are.
Atât despre o relaxanta plimbare printre compatrioţi.
Duminica plăcuta tuturor !
3 comentarii:
Nu inteleg cine si pentru ce a eliminat postarea lui kolcs,comentariu de bun simt pe care l-am acceptat...
kolcs probabil ca spunea ceva mult prea ,prea....
chiar daca era in alta limba.Consider ca administratorul de blog stie el ce sa faca sa fie bine.Comentariul respectiv ti s-a tras de la potaia agresiva.
Relaxanta plimbare ai avut...sper ca sunt si altfel de zile ,,mai putin relaxante,,
Fereste-ma doamne...
O zi placuta iti doresc!
Trimiteți un comentariu