Peste tot in lumea, oamenii sarbatoresc Craciunul. De mai bine de 2000 de ani, aceasta sarbatoare are loc, cu traditii proprii sau imprumutate. Unele dintre ele insa au aparut cu mult inainte de nasterea lui Isus.

Craciunul se serbeaza de mai bine de 4000 de ani, cu multe secole in inaintea nasterii lui Isus Cristos. Cele 12 zile ale Craciunului, aprinderea luminarilor, oferirea cadourilor, paradele, colindatorii din casa in casa, mesele de sarbatoare si procesiunile religioase au "radacinile" departe in timp, de la mesopotamieni.

Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea mesopotamiana a Anului Nou. Mesopotamienii credeau in existenta mai multor zei si a celui care-i conducea - Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii se credea ca Marduk purta razboi cu fortele raului, si avea nevoie de sustinatori - mesopotamienii serbind astfel Zagmuk, pentru ultimele 12 zile ale anului. Regelea mesopotamian trebuia sa jure credinta zeului Marduk si sa moara pina la sfirsitul anului, alaturindu-se astfel zeului si oferindu-i ajutor ca sa cistige razboiul. In haine regesti era insa imbracat un criminal de rind si sacrificat in locul regelui.

Persienii si Babilonieinii aveau o sarbatoare asemanatoare, numita Sacaea, aceasta incluzind si o parte in care rolurile erau inversate: sclavii deveneau stapini, iar acestia sclavi.

Primii europeni credeau in spirite, vrajitoare, stafii si spiridusi. Cind se apropia Solstitiul de iarna, cu nopti lungi si zile scurte, oamenii se temeau ca Soarele nu se va mai intoarce si aveau serbari si ritualuri inchinate acestuia, implorindu-l sa revina.

In Scandinavia, pe timpul iernii Soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile cercetasi erau trimisi in munti sa vada cind va apare soarele, iar la intoarcerea acestora cu vesti bune se sarbatoarea Yuletide, cu ruguri uriase aprinse si uneori cu crengile copacilor impodobite cu mere, care sa reaminteasca de revenirea primaverii si a verii.

Grecii antici aveau o sarbatoare similara cu Zagmuk/Sacaea inchinata zeului Kronos care purta razboi cu Zeus si Titanii lui.

Romanii isi sarbatoreau pe zeul Saturn., sarbatoarea se numea Saturnalia si tinea de la mijlocul lunii Decembrie pina pe 1 Ianuarie. Sarbatoarea includea carnavaluri pe strazi, mese festive, vizite la prieteni si schimburi de cadouri aducatoare de noroc. Romanii isi impodobeau casele cu ghirlande din lauri si brad in care aprindeau lumanari, iar stapanii si sclavii isi inversau rolurile.

Saturnalia romanilor era o sarbatoare a bucuriei, dar crestinii au considerat-o paganism pentru ca onora un zeu pagin. Primii crestini au vrut ca nasterea pruncului Isus sa fie o sarbatoarea religioasa solemna, nu una plina de excese, pagana, precum Saturnalia.

Pe masura ce crestinismul cistiga teritoriu, biserica era alarmata de faptul ca cei convertiti continuau sa serbeze Saturnalia. Desi initial a incercat sa interzica aceasta sarbatoare pagana, biserica a decis ca aceasta sa fie schimbata si inchinata nasterii Pruncului Sfant, fiul lui Dumnezeu.

Unele surse sustin ca sarbatoarea Craciunului a aparut ca o competitie a sarbatorii pagane Saturnalia in luna Decembrie. Ziua de 25 Decembrie nu era sfanta doar pentru romani, dar si pentru persieni, a caror religie - mithraism era in competitie cu crestinismul. Pina la urma insa, biserica crestina a reusit sa preia entuziasmul, luminile si cadourile de la Saturnalia pentru sarbatoarea Craciunului.

Ziua in care s-a nascut pruncul Isus nu se stie cu siguranta. Desi era sarbatorita pina in anul 98 AD, din 137 AD, din ordinul cardinalului Romei a devenit sarbatoare solemna. Din 350 AD s-a decis ca aceasta sarbatoare sa aiba loc pe 25 Decembrie.




Povestea nasterii Pruncului Sfant

In vremea Imperiului Roman condus de imparatul Cezar Augustus, si a Israelului guvernat de regele Irod, in Nazareth traia un timplar pe nume Iosif si o tinara virgina Maria, care avea sa-i devina mai tarziu sotie. Maria ii povesti intr-o zi lui Josif ca a fost vizitata de un inger care i-a spus ca ea este cea aleasa sa dea nastere Fiului lui Dumnezeu, pe care avea sa-l numeasca Isus.

Intr-o zi imparatul a trimis instiintare ca toti oamenii sa se reintoarca in orasul natal pentru a fi inregistrati pentru o noua taxa. Desi Maria era insarcinata si statea sa nasca, a parasit impreuna cu Iosif satul Nazareth si s-au indreptat spre orasul Bethlehem. Calatoria a durat multe zile si se puteau odihni doar noaptea.
Cind au ajuns in Bethlehem era deja noapte, iar hanurile erau ocupate de calatori veniti din toate colturile tarii, pentru inregistrare. Unul dintre hangii insa, vazind ca Maria statea sa nasca i-a sfatuit sa innopteze in una din cavernele sapate in dealurile din apropiere, in care ciobanii poposeau cu vacile si oile. Iosif si Maria au plecat spre acele dealuri si au gasit om iesle intr-una din aceste caverne. Josif a facut curat si a intins pat din fin proaspat, iar dintr-o troaca curatata si umpluta cu fin a facut un patut. Noaptea urmatoare Maria a nascut un fiu pe care l-a numit Isus, asa cum ii spusese ingerul.

In noaptea in care s-a nascut Isus, o stea mare a aparut deasupra Bethlehemului, vizibila de la departare. Ciobanii ce se ingrijeau de turmele de oi in cimp s-au speriat si au vrut sa o ia la fuga cind un inger inconjurat de o aura luminoasa le-a aparut deodata in fata ochilor. Dar acesta le-a spus: "Nu va temeti: caci va aduc o veste buna, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astazi in cetatea lui David, vi s'a nascut un Mantuitor, care este Hristos, Domnul. Iata semnul, dupa care-L veti cunoste: veti gasi un prunc infasat in scutece si culcat intr-o iesle".

Si deodata cerul s-a umplut de ingeri laudand pe Dumnezeu si zicind: "Slava lui Dumnezeu in locurile prea inalte, si pace pe pamint intre oamenii placuti Lui." Dupa plecarea ingerilor, ciobanii s-au indreptat spre Bethlehem si l-au gasit pe pruncul Isus caruia i s-au inchinat.

La rasarit de Ierusalim traiau trei regi (crai): Caspar - regele Tarsusului, Melchior - regele Arabiei si Balthazar - regele Etiopiei, iar cind fiecare a vazut steaua stralucitoare deasupra Bethlehem a plecat spre ea. Oamenii cred ca cei trei Crai de la Rasarit au calatorit 12 zile dupa nasterea lui Isus, calauziti de steaua stralucitoare, si au ajuns in Bethlehem in cea de a 12-a noapte, cunoscuta si sub numele de Epifania. Aflandu-l pe Isus in iesle, cei trei Crai i s-au inchinat si i-au pus in fata daruri: aur, tamiie si mir. Dupa o noapte petrecuta in caverna s-au reintors in propria tara sa dea de veste de nasterea Mantuitorului.

Astazi familii din toata lumea sarbatoresc nasterea lui Isus pe 25 Decembrie, dar in multe tari sarbatoarea incepe inainte de ziua de Craciun si se incheie abia in cea de a 12-a noapte.